Început de criză Euro!** Polonia – Grecia 1-1, în Grupa A

Început de criză Euro!** Polonia - Grecia 1-1, în Grupa A
  • Publicat:
  • Actualizat:

Opt din opt. Polonezii câștigaseră toate meciurile disputate împotriva Greciei pe teren propriu în istorie. Iar tradiția nu putea să fie oprită. Nu acum, nu aici! Nu în meciul de debut de la Euro, jucat în fața a peste 55.000 de suporteri fanatici care și-au împins echipa înspre poarta lui Chalkias încă din primul minut. Deși Polonia nu cunoscuse niciodată gustul succesului la un turneu european.

Dorința de victorie a publicului polonez s-a transmis și în teren. Timorați în momentele dinaintea fluierului de start, jucătorii lui Smuda au fost periculoși încă din primele minute ale partidei. Flancul stâng, acolo unde Holebas a fost depășit clar de contingentul de la Dortmund, format din Blaszczykowski și Piszczek, a fost călcâiul lui Ahile pentru greci. Iar golul Poloniei a venit exact pe traseul de mai sus, la capătul căruia s-a aflat un alt jucător al campioanei Germaniei, Lewandowski (17).

Velasco, îngerul polonez

Gazdele, un un gol în față și un stadion întreg în spate, au părut să fie mai atente la armonia din tribune și au lăsat ca haosul să își facă loc pe teren, permițându-le, ușor-ușor, grecilor să se apropie de poarta lui Szczesny. Dar avântul elenilor a fost brusc oprit de spaniolul Velasco Carballo. Cel mai sever arbitru din Primera Division, cu 15 cartonașe roșii și 141 de galbene arătate în 19 partide, l-a eliminat gratuit pe Papastathopoulos pentru un fault inventat (44), Tot ibericul s-a făcut că nu vede un henț clar făcut de Perquis în careu. Brusc, polonezii părea să aibă un fan în plus!

Polonezii n-au mai putut!

La pauză, Santos a schimbat tactica și a mizat pe experiență, furând din manualul lui Rehhagel de la Euro 2004. Schimbarea mezinului Ninis cu veteranul Salpingidis a dat imediat roade, acesta egalând după doar 310 secunde, după o ieșire neinspirată a lui Szczesny. Deși au avut un om în plus, căderea polonezilor a fost tot mai accentuată. Iar o ieșire la ofsaid defectuoasă a defensivei lui Smuda a fost sancționată de Salpingidis, care a scăpat singur cu Szczesny și a fost faultat în careu (71). Fortuna n-a ținut însă cu grecii! Cel mai experimentat jucător al grecilor, Karagounis, nu l-a putut executa pe Tyton de la punctul cu var, iar scorul a rămas 1-1. Polonezii i-au învins mereu pe greci în meciurile de acasă, dar nu și când a contat cu adevărat.

10,3 milioane de euro s-au pariat la o casă din Marea Britanie pe victoria Poloniei din totalul de 14,7 milioane de euro mizate pe acest meci

UEFA ar trebui să fie mai atentă atunci când alege oamenii care să arbitreze la EURO
Sokratis Papasta­thopoulos, fundaș Grecia

3 penalty-uri consecutive a ratat naționala Greciei în ultimele două partide

4 este numărul de încercări nereușite ale țărilor gazdă de a învinge în meciul inaugural

Lewandowski, primul polonez cu gol la Euro
Robert Lewandowski (foto) a devenit ieri primul jucător de origine poloneză care a marcat pentru națională la un turneu european. singurul gol al Poloniei la Euro, până la cel contra Greciei, a fost marcat în 2008. Atunci, Roger Guerreiro, un mijlocaș brazilian născut la Sao Paulo, a înscris împotriva Austriei, într-un meci terminat la egalitate, 1-1.

Grecii nu mai au fundași centrali
În mai puțin de zece minute, grecii au rămas fără ambii fundași centrali cu care au început partida. Mai întâi, Avraam Papadopoulos s-a accidentat în minutul 35 și va rata tot turneul, iar Papastathopoulos a fost eliminat după două galbene încasate în minutele 35 și 44.

VEZI AICI GRUPELE ȘI REZULTATELE DE LA EURO


Min. 90+3 Final de meci.

Min. 90 – De la margine se arată 3 miute de prelungire.

Min. 87 – Perquis îl faultază pe Samaras la 30 de metri de poarta polonezilor.

Min. 84 – Lewandowski sapă spre poarta grecilor, dar șutul său se duce în plasa laterală.

Min. 83 – Karagounis trage mult peste poartă de la distanță.

Min. 82 – Polanski trage slab de la 25 de metri. Chalkias reține.

Min. 81 – Centrarea lui Obraniak de pe dreapta depășește careul grecilor.

Min. 80 – Samaras trimite mult peste poartă de la 16 metri.

Min. 77 – Torosidis trimite peste poartă din poziție lateral dreapta.

Min. 73 – Salpingidis înscrie, dar golul este anulat pentru un offside la Fortounis.

Min. 70Tyton apără penalty-ul executat Karagounis, slab, în stânga portarului.

Min. 69⇔ Schimbare la Polonia. Iese Rybus, intră Tyton.

Min. 68xx Szczesny este eliminat după un fault în careu la Salpingidis. Penalty pentru Grecia

Min. 67⇔ Schimbare la Grecia. Iese Gekas, intră Fortounis.

Min. 66 – Rybus reia cu capul peste poartă o centrare de pe stânga.

Min. 64 – Karagounis respinge în aut șutul puternic al lui Murawski de la 25 de metri.

Min. 63 – Samaras trage mult pe lângă poartă după ce atacantul grec este lansat perfect în interiorul careului polonezilor.

Min. 60 – Rybus faultează în atac la o incursiune pe partea stângă.

Min. 56 – Obraniak trage pe lângă poartă din lovitură liberă.

Min. 55 – K. Papadopoulos îl faultează pe Lewandowski la 30 de metri de poarta grecilor.

Min. 53 – xx Karagounis primește galben după un henț la centrul terenului.

Min. 51- GOOL Grecia! Salpingidis egalează, după ce Wasilewski respinge în față o centrare de pe dreapta.

Min. 47 – Lewandowski trage peste poartă, din cădere, din colțul careului de 16 metri.

Min. 46 – A început a doua repriză.

Min. 46⇔Schimbare la Grecia. Ninis este scos la pauză, în locul său intră Salpingidis.

Min. 45+3 – Finalul primei reprize.

Min. 45+2xx Holebas primte galben după ce grecii protestează la un presupus henț în careu la Perquis.

Min. 45+1 – Perquis trimite cu capul pe lângă poartă o centrare de pe stânga a lui Obraniak.

Min. 44xx Papastathopoulos este eliminat după ce vede al doilea galben la un fault la Murawski

Min. 41 – Grecii trimit câteva centrări bune în careul polonezilor, gazdele resping cu siguranță.

Min. 37 – Perquis trimte pe lângă poartă dintr-o poziție excelentă, la 12 metri de poartă.

Min. 36 – ⇔ Schimbare la Grecia. Iese A. Papadopoulos, intră K. Papadopoulos

Min. 35xx Papastathopoulos vede primul galben după un fault la un duel aerian cu Lewandowski

Min. 32 – Karagounis a fost faultat la 35 de metri de Obraniak.

Min. 28 – Ninis este faultat în tușa careului mare, poziție lateral dreapta.

Min. 26 – Obraniak execută un corner de pe stânga, defensiva grecilor respinge.

Min. 24 – Katsouranis trimite pe lângă poartă de la peste 20 de metri.

Min. 22 – Sotiris Ninis face un fault la mijlocul terenului.

Min. 17 – GOOL POLONIA! Robert Lewandowski marchează cu capul, de pe picioare, de la 8 metri, după o centrare de pe dreapta a lui Polanski la care defensiva grecilor nu a avut reacție.

Min. 16 – Lewandowski trage din întoarcere, de la marginea careului, mingea se duce pe lângă poartă.

Min. 14 – Piszczek centrează de pe dreapta, Lewandowski nu ajunge la mingea care traversează careul de 6 metri.

Min. 12 – Blaszczyowski trage mult perste poartă din interiorul careului, poziție lateral dreapta.

Min. 11 – Karagounis trimite din lovitură liberă în careul polonez, Gekas reia cu capul pe lângă poartă.

Min. 6 – Rybus șutează de la 20 de metri, după ce defensiva grecilor respinge un corner, mingea se duce însă pe lângă poartă.

Min. 5 – Murawski șutează bine de la 25 de metri, Chalkias scoate de sub bară. Corner pentru Polonia.

Min. 3 – Centrarea lui Rybus de pe stânga este respinsă în aut.

Min. 1 – A început Polonia – Grecia!


Polonia (4-2-3-1): Szczesny – Piszczek, Wasilewski, Perquis, Boenisch – Murawski, Polanski – Blaszczyowski, Obraniak, Rybus – Lewandowski

Rezerve: Sandomierski, Tyton, Wojtkowiak, Kaminski, Wawrzyniak, Dudka, Matuszczyk, Mierzejewksi, Wolski, Grosicki, Sobiech, Pawel Brozek

Grecia (4-3-3): Chalkias – Torossidis, Papastathopoulos, A. Papadopoulos, Holebas – Maniatis, Katsouranis, Karagounis – Ninis, Gekas, Samaras

Rezerve: Tzorvas, Sifakis, Tzavellas, Malezas, K. Papadopoulos, Makos, Fotakis, Fortounis, Fetfatzidis, Liberopoulos, Mitroglou, Salpingidis


Capitala Poloniei a îmbrăcat haine de sărbătoare și așteaptă cu nerăbdare fluierul de start al Euro 2012. Mii de steaguri și de afișe au împânzit centrul Varșoviei, iar localnicii nu discută decât despre meciul care va deschide a 14-a ediție a Campionatului European. Așteptările sunt mari, însă atmosfera din tabăra poloneză este realistă. Elevii lui Franciszek Smuda știu că șansele la victoria finală sunt mici, dar au promis că vor lupta în fiecare meci.

Polonia, în căutarea unui succes istoric

„Știu că nu suntem favoriți la victoria finală, însă îi vom face mândri pe suporterii noștri. Pentru ei vom juca aceste meciuri”, a spus Ludovic Obraniak, care că a promis că își va tatua vulturul de pe steagul Poloniei dacă va deveni campion european. Chiar dacă nu recunosc, jucătorii echipei gazdă se află sub presiunea rezultatelor. Elevii lui Smuda nici nu concep să se oprească în grupe chiar pe teren propriu, la a doua participare a Poloniei la un Campionat European. Obiectivul declarat al polonezilor este câștigarea primului meci din istorie la un turneu european, după ce în 2008 echipa antrenată de Leo Beenhakker nu reușea decât un egal cu Austria (1-1), la prima prezență la Euro. Elefantul Citta de la Grădina Zoologică din Cracovia a „prezis” că Polonia va câștiga în fața Greciei. Ce vor face însă Lewandowski&Co?

Grecii au rămas doar cu sportul

Grecia caută să dea lovitura la opt ani după ce a câștigat meciul cu Portugalia (2-1), în prologul Euro 2004. Sub comanda lui Rehhagel, grecii au câștigat atunci și turneul, reușind una dintre cele mai mari surprize din istoria turneelor europene. Chiar dacă au trecut opt ani de la marele succes, filosofia de joc a grecilor nu s-a schimbat, iar Fernando Santos mizează pe o tactic neschimbată: un bloc defensiv compact și contraatacuri fulgerătoare. Iar jucătorii eleni sunt motivați și de criza financiară care a afectat puternic Grecia în ultimii ani. „Singura bucurie pe care putem să le-o oferim grecilor este un turneu final bun. Nu ne-a mai rămas decât sportul”, au spus în cor Gekas, Papadopoulos și Karagounis.

Polonia întâlnește Grecia în meciul inaugural de la EURO, vineri, 8 iunie, începând cu ora 19:00, într-un meci din Grupa A.

Polonia
Portari: Wojciech SzczĂ™sny, Grzegorz Sandomierski, PrzemysÅ‚aw TytoÅ„
Fundași: Sebastian Boenisch, Grzegorz Wojtkowiak, Marcin KamiÅ„ski, Marcin Wasilewski, Jakub Wawrzyniak, Damien Perquis, Łukasz Piszczek
Mijlocași: Dariusz Dudka, Adam Matuszczyk, Eugen Polanski, Maciej Rybus, Ludovic Obraniak, RafaÅ‚ Murawski, Jakub BÅ‚aszczykowski, Adrian Mierzejewski, RafaÅ‚ Wolski
Atacanți: Robert Lewandowski, Artur Sobiech, Kamil Grosicki, PaweÅ‚ Brożek

Grecia
Portari: Kostas Chalkias, Alexandros Tzorvas, Michalis Sifakis
Fundași: Giannis Maniatis, Giorgos Tzavellas, Stelios Malezas, Kyriakos Papadopoulos, Avraam Papadopoulos, Vassilis Torossidis, Sotiris Ninis, Sokratis Papastathopoulos, José Holebas
Mijlocași: Grigoris Makos, Nikos Liberopoulos, Giorgos Karagounis, Giorgos Fotakis, Kostas Katsouranis, Kostas Fortounis, Giannis Fetfatzidis
Atacanți: Giorgos Samaras, Kostas Mitroglou, Dimitris Salpingidis, Fanis Gekas


GRUPA A
Polonia
Grecia
Rusia
Cehia

Meciuri
8 iunie, ora 19.00 – Polonia – Grecia, Varșovia
8 iunie, ora 21.45 – Rusia – Cehia, Wroclaw
12 iunie, ora 19.00 – Grecia – Cehia, Wroclaw
12 iunie, ora 21.45 – Polonia – Rusia, Varșovia
16 iunie, ora 21.45 – Grecia – Rusia, Varșovia
16 iunie, ora 21.45 – Cehia – Polonia, Wroclaw

PROGRAMUL COMPLET EURO 2012

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova:
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova: "A semnat până în 2028 cu dorinţa de a deveni campion"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Decizie pentru Călin Georgescu. Curtea de Apel Bucureşti (CAB): Era obligat
Decizie pentru Călin Georgescu. Curtea de Apel Bucureşti (CAB): Era obligat
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×